Acum 13 ani

Se intampla sa fiu cu 13 ani in urma, intr-un apartament de bloc, pregatita cu ghiozdanul cel greu la spate, in care mama in graba ei mi-a strecurat sandwich-ul pentru ziua aceea, si m-a trimis la scoala. Aveam emotii, si nu pentru ca era prima zi de scoala, ci pentru ca era ultima zi de repetitii inaintea unei noi serbari.Aveam sa joc rolul primaverii, in care totul se desmorteste sub alinarea caldutelor raze de soare, iar pasarelele isi dreg glasul pentru a vesti sarbatoarea.Imi stiam poezia, ba chiar ma ascultase mama inca o data inainte sa ies pe usa, dar emotia de a fi cel mai bun anotimp (liric vorbind), m-a facut sa imi pierd cuvintele. Doamna invatatoare, s-a uitat la mine dezamagita, eram una dintre cele mai bune eleve din clasa, si dintre cele mai prostute in acel moment.
Am incercat , am repetat, dar fara succes in acea zi.
Emotia se ascutea din ce in ce mai tare.M-am trezit cu mama de mana, imbracata intr-o rochita galbena, cu multe frunze verzi cusute pe ea, cu o coronita din flori viu colorate, si cu doamna invatatoare care ma astepta sa ma urce pe scena, alaturi de celelalte anotimpuri.
A inceput serbarea, toti copiii, parintii, invatatorii, bateau din palme, iar obrajii mei se inroseau din ce in ce mai tare, iar ochii nu-i putea dezlipi de la mama.Poezia a inceput sa curga, lin, frumos, cu intonatia potrivita, sublinitata de increderea pe care mi-o daruia mama in acel moment.Am reusit, a fost alaturi de mine.Am primit imbratisari, felicitari si o noua rochita.
Acum 13 ani era frumos, micile "probleme" din acea perioada erau rezolvate de mama, chiar daca era vorba de nodul de la sireturi care nu-mi reusea, sau poezia care de emotie nu o puteam spune.
Acum dupa 13 ani, e la fel de frumos, cand impartasesti mamei emotia primului "TE IUBESC" sau a unei invitatii la restaurant din partea baiatului acela dragut.
Peste 13 ani, imi doresc sa fie la fel de frumos, sa simt emotia copilului care imi spune "MAMA"